Must Read: 10 cărți cu și despre publicitate

  • September 3, 2020

Este important să-ți dorești să-ți aprofundezi cunoștințele sau să pășești cu curaj într-o lume nouă precum cea a publicității. Oamenii de marketing și publicitate precum Ryan Holiday au expus partea întunecată a publicității, în timp ce sute de cărți de specialitate au ieșit pe piață.

Inspiră-te din acest top 10 care cuprinde cărți semnate de pionerii publicității, numai bun pentru a simți gustul publicității și pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat acest domeniu.

Și totuși, când există sute de podcasturi despre publicitate și live-uri cu specialiști pe toate platformele digitale, de ce să citești?

  • Îți dezvoltă abilitatea de a înțelege comportamentul oamenilor și astfel te ajută să empatizezi mai ușor, lucru extrem de util în marketing căci este esențial să-ți cunoști audiența pentru a transmite un mesaj eficient în campaniile de marketing.
  • Îți dezvoltă vocabularul și imaginația, astfel vei putea realiza mesaje mai originale și campanii mai creative.
  • Reduce stresul și te poate ajuta să trăiești mai mult. Un studiu raportat pe o perioadă de 12 ani, cu 3.635 de participanți adulți, a arătat că adulții care au citit cărți au supraviețuit cu aproximativ 2 ani mai mult decât cei care nu au citit sau care au citit reviste și alte forme mass-media.

Cărți cu miros de amintiri, din țiplă sau varianta digitală?

Studiile au arătat în mod repetat că persoanele care citesc cărți tipărite obțin un scor mai mare la testele de inteligență și își amintesc mai mult din ceea ce au citit decât persoanele care citesc același material într-o formă digitală.

eBook-urile pot fi utile celor care călătoresc frecvent și își doresc să se bucure de lecturile preferate în orice colț de lume. 

Într-un articol anterior pe blog, am vorbit despre Must Read: 10 Cărți Cu Și Despre Marketing care pot veni ca o completare pentru stabilizarea noilor informații și păstrarea eficientă a acestora prin asocierea noilor informații cu un alt sector asemănător din domeniu, pentru a lega conexiuni cerebrale mai strânse și de durată.

În următoarele rânduri îți propunem 10 cărți cu și despre publicitate cu care poți să începi.

1. „Confesiunile unui om de publicitate” de David Ogilvy

David Ogilvy este un pionier în publicitate & marketing. Această carte este un bestseller care s-a păstrat în top timp de mai bine de 40 de ani. 

Dacă ești curios sau vrei să afli secretele publicității, începând cu anii ‘60 și până în zilele noastre, aceasta este cartea potrivită pentru tine.

2. „Metode de publicitate testate” de John Caples

John Caples este cel mai important pionier al copywriting-ului. Această carte prezintă bazele unei reclame de succes prin tehnici de publicitare destinate companiilor cu resurse limitate, dar și o mulțime de studii de caz și reclame premiate ale lui John Caples.

Încearcă această carte și află cum poți crește puterea de vânzare a unei reclame și multe alte tips & tricks testate. 

3. „Noile reguli de marketing și PR” de David Meerman Scott

Putem spune că regulile de astăzi s-au schimbat și sunt într-o continuă schimbare, dar elementele care stau la baza regulilor sunt esențiale de parcurs.

Află cum poți stabili o legătură directă cu clienții tăi și cum poți vinde produsele sau serviciile clienților de pretutindeni.

4. „Buzz marketing” de Mark Hughes

Studiile arată că 63% dintre noi deja ocolim reclamele, iar acest lucru este cauzat de volumul mare de reclame lansate atât în mediul online cât și în mediul offline. 

Așadar, oamenii de marketing au fost nevoiți să găsească metode noi de a capta atenția unui public deja copleșit de volumul reclamelor, deci există metode de a combate acest efect.

Citește mai multe despre acest subiect în „Buzz marketing” de Mark Hughes.

5. „Manual de branding” de Wally Olins

Această carte vorbește despre ce este brandingul, cum este creat, cum este făcut să funcționeze. cum este susținut și cum îl poți adopta în advertising & publicitate

Tăticul brandingului, Wally Olins atinge aceste subiecte într-o carte cu un design modern, ilustrații și exemple reale de branduri și studii de caz. 

6. „Buyology” de Martin Lindstrom

Este o carte care pune la încercare majoritatea miturilor din advertising și marketing și readuce adevărul la suprafață într-o manieră clară și pe înțelesul tuturor.

Citește mai multe despre acest subiect în „Buyology” de Martin Lindstrom.

7. „Pauza de Publicitate” de Liviu David

Sau „Cum să gândești reclame într-o lume care nu le iubește”, semnată de Liviu David, un veteran al industriei de comunicare, cu peste 20 de ani de experiență.

Descoperă bune practici, studii de caz care evaluează argumentat cele mai bune rezultate, dar și eșecuri notabile din piața de publicitate. Această carte aduce insight-uri utile din domeniu și perspective diferite asupra domeniului din două țări și mentalități diferite: România și Australia.

8. „Brief” de Sorin Trâncă

Brief sau „99 de chestii pe care aș fi vrut să le știu când am intrat în publicitate”.

Această carte se adresează celor care vor să lucreze în publicitate, dar și celor care sunt la început de drum. 

Numit și „ghid de supraviețuire în jungla advertisingului”, cele 99 de sfaturi formează kitul de supraviețuire al specialistului în publicitate, fiind la bază o carte cu sfaturi utile pe care te poți baza.

9. „Crede-mă, te mint” de Ryan Holiday

 Ryan Holiday explică modul în care poate fi manipulată presa online și blogosfera, ajunge să dezbată subiecte despre publicații precum The New York Times și Huffington Post. Ai putea spune că nu este reținut în a demasca cele mai ascunse secrete ale manipulării online. 

Citește mai multe despre acest subiect în „Crede-mă, te mint” de Ryan Holiday.

10. „Viața mea în publicitate & Publicitate Științifică” de Claude C. Hopkins

David Ogilvy spune despre această carte:

Nimănui n-ar trebui să i se permită să aibă de-a face cu publicitatea până când nu a citit de șapte ori această carte (Publicitate științifică). Mie mi-a schimbat viața.

David Ogilvy

Descoperă atât regulile care au stat la baza succesului, cât și povestea unuia din cei mai importanți pionieri ai publicității moderne.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Please mark all required fields.