Must See: 10 filme cu și despre Social Media

Must See: 10 filme cu și despre Social Media
  • September 14, 2020

Se cunoaște deja expresia și totodată adevărul: viața bate filmul. Chiar dacă o parte dintre filmele pe care le vom prezenta în rândurile de mai în jos sunt fictive, esența și mesajul acestora este unul pe cât se poate de real. Social Media a intrat în viețile noastre și nu pare să se grăbească spre ieșire.

Cum ne afectează acest lucru, este necesar sau benefic, cum putem echilibra viața reală cu viața din Social Media și unde există discrepanțe între cele două lumi? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care eu mi le-am adresat după ce am urmărit acest top 10 filme despre rețele de socializare, pe care vă invit să-l parcurgeți.

Ready? Grab the popcorn!

1. The Social Dilemma

The Social Dilema apărut pe 9 Septembrie, 2020 și este cel mai nou film apărut despre Social Media. Ce face acest documentar și mai interesant este faptul că veți putea descoperi mărturii ale unor experți în tehnologie, precum persoana care a inventat butonul de Like de pe Facebook. Experții trag un semnal de alarmă asupra propriilor creații și prezintă modul în care Social Media ne controlează viețile la un alt nivel, un nivel nemaivăzut în istoria omenirii.

Viitorul AI (Inteligenței Artificiale) pe care se bazează algoritmii folosiți în rețelele Social Media care îți livrează noutăți și reclame pentru a te ține mereu pe feed, adună tot mai multe date și devin din ce în ce mai buni în a identifica ce îți stârnește interesul și curiozitatea, așadar rezultă o formulă sigură de a-ți capta atenția, astfel încât ajungi să petreci ore în șir cu ochii ațintiți în ecran și uiți de viața reală care te înconjoară, iar tu nici măcar nu realizezi aceste lucruri pentru că, până acum, aceste informații au fost deținute de un număr restrâns de oameni din industria tech.

Documentarul explică realitatea din spatele rețelelor Social Media dar și modelul de afacere al acestor rețele, care, după cum susțin experții, este unul greșit. De asemenea, experții menționează în documentar că scopul inițial al rețelelor Social Media nu seamănă cu realitatea din ziua de astăzi

Așadar, urmărește acest documentar captivant care are ca subiect de bază, în principal, lipsa eticii de promovare în marketing și lipsa reglementării legale, așadar legea nu are control asupra celei mai noi și profitabile piețe: piața digitală.


2. The Social Network

Este un film apărut în toamna anului 2010 și relatează începuturile companiei Facebook Inc., conflictele și experiențele fondatorului Mark Zuckerberg, student la Harvard în acel timp. 

Aplicația Facebook pe care o știm cu toții arăta foarte diferit și are funcții mult mai dezvoltate față de produsul Facebook inițial.

În 2011, „The Social Network” a fost nominalizat la opt premii Oscar, dintre care a câștigat trei: pentru cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun punctaj de originalitate și cel mai bun montaj.


3. The Circle

Un fiilm despre o corporație din domeniul tech, care cucerește și acaparează toate piețele prin digitalizare și crează o lume ”ideală” bazată pe transparență și încălcarea intimității. Moartea unui tânăr urmărit și terorizat live este primul semnal de alarmă că lucrurile nu sunt atât de roz pe cât par.

Întrebarea pe care acest film, cred că ne-o adresează, este următoarea: Cât ești de dispus să oferi tehnologiei din viața ta?


4. Moneyball

Moneyball este un film din 2011, bazat pe o poveste reală. Este vorba despre un antrenor care a reușit să construiască o echipă de baseball cu puține resurse, lucru pe care l-am putea numi growth-hacking. Nu a angajat jucători de top, ci a recrutat jucători bazându-se pe datele obținute din activitatea acestora de pe teren.

Este un film mai mult despre date și modul în care poți crea strategii de succes bazându-te pe date. Însă, în Social Media, este foarte important să știi să analizezi datele pe care le obții, astfel încât să livrezi mereu content cât mai atrăgător pentru publicul tău țintă.


5. Black Mirror 

Black Mirror nu este tocmai un film, ci o serie de episoade care nu se leagă, neapărat, unele cu celelalte. Unii spun că seria Black Mirror ne oferă o privire asupra viitorului. Probabil că nu sunt departe de adevăr.

3 episoade cu și despre Social Media în Black Mirror

  • În Be Right Back, primul episod din sezonul doi, o văduvă îndurerată îl readuce la viață pe răposatul ei soț folosind ca bază istoria sa din rețelele sociale.
  • În episodul White Christmas din sezonul doi, un bărbat este blocat în viața reală de fosta lui iubită cu ajutorul tehnologiei.
  • În timp ce în primul episod din sezonul trei, Nosedive prevede o societate în care ratingurile online sunt moneda supremă și oamenii ar face orice pentru a primi un rating cât mai bun din partea celorlalți, iar dacă compari ratingurile cu statusurile din lumea actuală, oamenii își însușesc posesii materiale pentru a-și afișa un anumit status care oferă senzația de împlinire precum cea a unui rating de 5 stele.


6. The Bold Type

The Bold Type este un film, un film care se întinde de-a lungul a 4 sezoane captivante. Okay, nu este un film, dar este un serial perfect pentru o zi de weekend și Cosmopolitan.

3 femei pasionate. O revistă renumită internațional. Sute de responsabilități și conturi de Social Media de administrat.

Este pur și simplu genul de comedie-romantică, cu și despre viața fascinantă din spatele unei publicații care încearcă să-și mențină prezența curată și on-top în mediul online. Află cât de bold trebuie să fii ca să faci față provocărilor digitale.


7. The Great Hack

The Great Hack este un documentar despre Cambridge Analytica, o agenție de marketing deghizată sub înfățișarea unei companii de date, care a creat reclame extrem de personalizate pe Facebook, bazate pe profiluri de date adunate din trecut.

Acest documentar arată incapabilitatea guvernelor de a reglementa companiile digitale și legile la care acestea se supun. Află cât de ușor cedăm datele personale părților terțe Facebook și ce are de declarat Mark Zuckerberg în legătură cu acuzațiile aduse companiei sale.



8. Like me

Like me este un film despre dependența Social Media și prezintă repercusiunile acestei dependențe asupra psihicului uman. Până unde mergi pentru ca videoclipul tău să fie apreciat și să devină viral? Probabil, ca om de marketing, știi cum să faci asta și nu depășești nici o limită morală în acest sens. Însă adolescenții rebeli sunt mult mai curajoși.

Atenție, este un film cu imagini grafice și care pot fi agresive pentru segmentul sensibil de audiență.



9.  Eighth Grade

Școala primară a fost de ajuns de dificilă pentru noi, cei din generațiile mai vechi, însă presiunea este și mai mare în ziua de astăzi deoarece majoritatea elevilor sunt prezenți pe Social Media.

Acest film o are ca protagonistă pe o adolescentă introvertită care încearcă să supraviețuiască în ultima săptămână a anului dezastruos din clasa a VIII-a. Deși este introvertită, postează videoclipuri despre încrederea în sine pe Internet. 

Uneori Social Media ne face să trăim în iluzie, să ne însușim un caracter sau calități care nu ne definesc. Nu-i așa, user supercute26?



10. Disconnect

Ne bucurăm de capacitățile tehnologiei din prezent și ne simțim norocoși că ne simplifică viața și ne amintește de programare la dentins. Însă, care este prețul pe care îl plătim?

Disconnect este un thriller intens despre pericolele tehnologiei moderne. Explorează modul în care oamenii experimentează părțile negative ale tehnologiei moderne urmărind trei povești interconectate.



Dacă ai și tu o listă cu filme interesante cu și despre Social Media, lasă un comentariu mai în jos. Iar dacă ești genul de persoană la care îi plac filmele, dar nu spune nu unei cărți bune, încearcă Must Read: 10 Cărți Cu Și Despre Publicitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Please mark all required fields.