Ți-ai creat un magazin online, ai încărcat fotografiile produselor și acum ai nevoie de prezență pe Social Media, iar un cont de Instagram este un pas important pe drumul spre succes.
Crearea unui cont de Instagram pentru business-ul tău, al unui cont de Twitter, LinkedIn și Facebook este obligatorie, astfel încât consumatorii tăi să ia legătura cu tine ușor și să fie la curent cu ultimele produse și trenduri din industria în care activezi.
Astăzi vom vorbi despre beneficiile și diferențele principale dintre un cont de business Instagram și unul personal și cum te pot ajuta funcționalitățile acestui tip de cont în strategia ta de social media marketing.
Principalele Beneficii ale unui Instagram Business Account
Spre deosebire de pagina de Facebook a afacerii tale online, unde conținutul pe care îl afișezi trebuie să îndeplinească cele trei aspecte principale în raport egal: Copy-Vizual-Link, pe Instagram vizualul este plasat în centrul atenției.
Practic, întregul concept al acestei platforme guvernează în jurul fotografiilor și imaginilor, iar asta aduce mici provocări pentru tine, în calitate de proprietar al unui magazin online sau de specialist social media.
Cu toate astea, acest aspect nu ar trebui să te sperie, întrucât posibilitățile creative de atragere a audienței sunt vaste, iar Instagram îți oferă tool-uri necesare, pe care să le folosești pentru a prospera.
1. Trecerea de la Profil Personal la Profil de Business
Primul pas în strategia de afaceri pe Instagram este setarea contului de business, pe care poți să o faci foarte simplu. Tot ce trebuie să faci este să mergi la secțiunea Settings, categoria Account și să apeși butonul “Switch to business account”.
2. Insta Insights – De ce ai nevoie ele?
Insights-urile profilelor de business de pe Instagram sunt o sursă extrem de utilă pentru a observa și monitoriza aspecte legate de trafic, engagement și vizite pe profil și pe stories, cât și date demografice importante despre audiența ta de pe platformă.
Odată analizate aceste date poți să îți faci o idee mai bună asupra contentului care atrage atenția și după caz, te îndrumă către îmbunătățirea conținutului pe care îl distribui pe Instagram.
3. Crearea reclamelor și a campaniilor pe Instagram
Mai mult decât orice, un cont de business pe Instagram pentru afacerea ta online, îți permite să creezi Instagram Sponsored Posts, ce devin foarte facil de gestionat, direct de pe telefonul mobil.
Dacă ești Social Media Specialist și administrezi mai multe conturi de business pe Instagram, atunci ar trebui să știi că poți gestiona, direct din aplicație, un număr de maximum 6 conturi. Noi îți recomandăm, ca pentru promovarea și gestionarea reclamelor, să setezi din contul de Facebook Ads plasare și în Instagram, iar pentru postările organice, folosește cu încredere Creator Studio.
4. Link-uri, link-uri și iar link-uri!
Unul dintre aspectele principale pentru un cont de Instagram de business este setarea corectă la link-urilor și aici ne referim la link-urile din bio, link-urile din stories și la link-urile din postări, dar despre ele vorbim puțin mai jos.
- Link-urile din bio sunt o unealtă super utilă în special pentru a promova blogul magazinului tău online, o categorie de produse, un eveniment relevant etc. Folosește cu încredere tool-urile online precum cutt.ly sau bit.ly și nu uita să schimbi identificatorul, pentru a fi mai ușor de urmărit atât de tine, cât și de utilizatorii platformei.
- Link-urile din stories sunt o funcționalitate eficientă pentru a duce utilizatorii direct către un landing page sau o pagină promovată de pe website-ul tău. Cu toate acestea, Instagram pune o condiție de utilizare a acestui tool, și anume acesta poate fi folosit doar de conturile cu minim 10.000 de followeri.
- Link-urile din postări: În ultima perioadă, Instagram a venit cu un nou update de Instagram Shopping, care facilitează experiența consumatorului, oferindu-i posibilitatea de a ajunge de pe Instagram, direct pe pagina produsului dorit. Cu toate acestea, noi nu recomandăm plasarea link-urilor de bit.ly în cadrul descrierii imaginii, deoarece acesta nu poate fi accesat.
Concluzie
Odată cu setarea paginilor de social media pe platforme ca Facebook, Instagram, Twitter și/sau LinkedIn vei descoperi că audiența ta are nevoi diferite și specifice pe fiecare dintre acestea. De aceea, este o idee bună să îți adaptezi conținutul pe fiecare platformă pentru a-ți pune în valoare produsele și brandul.
Crearea unui cont de business pe Instagram pentru afacerea ta online îți aduce multe beneficii, atât ție cât și consumatorilor, și te ajută să anticipezi următorul pas în strategia ta de digital marketing.